Dragoste…cu ochii larg deschişi?

love

Dragoste…cu ochii larg deschişi?

Sărutăm cu ochii închişi, gustăm din deliciile iubirii cu pleoapele coborâte, îl/o cunoaştem pe cel/cea iubit/ă cu draperiile sufletului trase. Dragostea e mai dulce atunci când e savurată pe întuneric. În aceste condiţii, putem vorbi despre iubire…cu ochii larg deschişi?

love

Psihologii au studiat intens fenomenul, încercând să găsească o explicaţie ştiinţifică pentru „orbirea” care pune stăpânire pe noi de fiecare dată când ne îndrăgostim. Deşi părerile sunt împărţite, majoritatea cercetărilor au condus spre ipoteza că primele pusee ale dragostei conduc la secreţia de oxitocină, cunoscută şi sub numele de „hormonul iubirii”, care dă naştere unor reacţii chimice cu potenţial „orbitor” în organism. Astfel, oxitocina strânge relaţiile dintre oameni, ne face mai generoşi, mai entuziaşti, mai pasionali, inducându-ne o stare de euforie. În aceste condiţii, ne mai miră că tindem să trecem cu vederea toate aspectele negative din jurul nostru?

Altfel spus, „chimia” care se naşte între tine şi băiatul/fata după care ţi s-au aprins călcâiele te face mai bun/ă, îţi pictează lumea în culori mai vii, te urcă până la cer, cu viteza unui rollercoaster. Îţi aşează ochelari roz pe vârful nasului şi îţi deformează viziunea asupra realităţi. Crează culmi acolo unde erau văi şi valuri acolo unde tronau câmpii sterpe. Dragostea e oarbă, iar noi suntem fericiţi, nepăsători şi cu capul în nori.

Dragostea ne orbeşte şi altfel: devenim uituci/e, neatenţi/e, indiferenţi/e la orice se află dincolo de obiectul îndrăgostelii noastre. Plecăm de acasă în pantalonii pufoşi de pijama, cădem în reverie în toiul orei de mate, uităm cu totul de întâlnirea săptămânală cu fetele de la cafea sau de meciul de baschet cu amicii din curtea şcolii. Iubirea ne subjugă, ne vrăjeşte, ne face să strălucim. Ce poate fi mai yummy de atât?

Toate bune şi frumoase, dar orbitoarea dragoste are şi o parte negativă. Care îşi face de cap cu noi în momentul în care cel/cea pe care am pus ochii nu e tocmai un/o sfânt/ă. E adevărat, iubirea proaspătă ne face mai buni/e, mai împăciuitori/oare, mai generoşi/oase, mai deschişi/e spre minunile lumii înconjurătoare. În acelaşi timp însă, ne distrage atenţia de la defectele celui/celei iubit/e, ne aşterne un văl pe ochii odinioară ageri, ne tranformă în uneltele naive ale unui băiat/unei fete cu intenţii nu la fel de nobile ca ale noastre. Atunci când dragostea nu e împărtăşită, potenţialul ei de a te orbi poate fi de-a dreptul distrugător.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *