Contrariile se atrag cu adevarat?

Contrariile se atrag cu adevarat? Despre relatii

Iată o intrebare care valorează multe puncte în domeniul relaţiilor de prietenie. ”Cine se aseamana se aduna” sau ”contrariile se atrag”?

Contrariile se atrag cu adevarat, relaţiilor, prietenie, Contrariile, se atrag, adevarat, aseamana, aduna, indragostim, relatie

Prima variantă susţine că sunt şanse mai mari să ne îndragostim şi să intrăm în relatie cu cineva cu care avem foarte multe asemănări în comun, iar cea de-a doua promovează tocmai contrariul: diferenţele dintre două persoane consituie motorul unei relaţii de prietenie. Adevărul să fie oare undeva la mijloc? Tu ce părere ai?

 Răspunsurile pe care le-am putea da sunt modelate de experienţa personală de viaţă, dar şi de ceea ce vedem că se întâmplă în jur. În unele cupluri, asemănările de temperament, caracter sau comportament sunt mai mult decât evidente între parteneri. În altele, cei doi par a fi ca şoarecele şi pisica, dar totuşi înţelegându-se foarte bine. Deci realitatea ne confirmă că ambele variante sunt corecte. Dar este oare mai bine într-un fel sau altul? De ce depinde, până la urmă, reuşita unei relaţii?
Este mare probabilitatea de a ne simţi atraşi şi interesaţi de cineva pe care-l descoperim foarte asemănător de noi înşine. Aceleaşi gusturi muzicale, preferinţe asemănătoare de petrecere a timpului liber, aceeaşi atitudine faţă de şcoală şi viaţă, planuri similare de viitor… Şi deja avem impresia că ne ştim de o viaţă. Suntem siguri pe noi în compania lui/ei, stăpâni pe situaţie. Ne înţelegem din priviri şi lucrurile par a curge de la sine. Ne punem uşor de acord cu privire la ce cadou să cumpărăm de ziua unui prieten bun sau unde să petrecem serile libere de week-end. Reacţiile sunt deja previzibile, iar iniţiativele deloc surprinzătoare. E firesc până la urmă să fie aşa, când asemănările întrec cu mult diferenţele dintre noi şi suntem pe aceeaşi lungime de undă la felul de a gândi şi acţiona. Am putea spune chiar că am găsit cheia unei relaţii de succes şi a armoniei în cuplu – fără păreri contradictorii, discuţii şi neînţelegeri.
Cu privire la acest tip de relaţie, psihologii atrag atenţia că, pe cât de sigură şi netulburată se dovedeşte a fi, pe atât de monotonă şi lipsită de provocări poate deveni. Multitudinea de asemănări care ne asigură compatibilitatea, poate duce cu timpul la scăderea interesului pentru celălalt, la transformarea relaţie într-una anostă, previzibilă, de rutină (nu totuşi fără speranţe de resuscitare). Şi asta ne poate pune un pic pe gânduri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *