Clubul nemuritorilor – cum atingem viata fara de moarte?

Clubul nemuritorilor – cum atingem viata fara de moarte?

Reteta Elixirului de viata lunga nu a fost descoperita de alchimistii Antichitatii si ai Evului Mediu, ci de cei ai secolului XXI: ciberneticieni, chimisti, geneticieni. Acesta este clubul lor.

Tinerete fara batranete si viata fara de moarte

La inceput a fost un basm frumos, pe care nu doar un singur popor il are in patrimoniul traditiilor sale culturale. In varianta sa romaneasca se numeste Tinerete fara batranete si viata fara de moarte. Ca orice basm, el vorbeste mai degraba despre visari decat despre realitati. Despre dorinte ascunse, provenite din neimpliniri, despre limite ale vietii pe care omul si le-ar fi vrut dintotdeauna extinse dincolo de „obisnuit”. Despre iluzii si figurari mentale ale imposibilului ca posibil. Prezenta motivului in creatia populara nu face decat sa-i ateste stravechimea.

In ciuda caracterului sau utopic, nemurirea este o obsesie a speciei umane. Si nu doar la modul fictiunilor literare. Alchimistii, care erau, in felul lor, savantii unei epoci prestiintifice, au inclus-o in cautarile si experientele proprii, alaturi de piatra filosofala. In forme mai „decente” si mai rationale, ideea a patruns intrucatva si in medicina moderna, unde geriatria lupta tot cu limitele vietii, straduindu-se sa le impinga in timp pana la ultimele resurse biologice ale omului.

Speranta de viata – o chestiune discutabila

Cand vorbim despre aceste resurse, un termen uzual precum „speranta de viata” nu ne este de folos cata vreme il definim conform unei medii, pentru un grup social sau o epoca. Limitele se testeaza in individ, nu in grupuri, si intotdeauna au existat persoane ajunse la varste exemplare indiferent de durata medie de viata din epoca lor. Este ceea ce se intampla si astazi, cand centenarii devin obiect de curiozitate publica, iar secretul longevitatii lor este cautat ca un mesaj ravnit de toata lumea.

Pana nu demult, se admitea ca omul ar putea sa traiasca 130-140 de ani; ca motorul sau biologic i-ar permite sa functioneze pe o durata reprezentand, asadar, dublul celei pe care o stapaneste acum. E adevarat: omul si-ar atinge aceasta limita maxima de viata in conditii mai degraba de laborator decat in cele de stres si chiar de mizerie in care se traieste azi cam peste tot.

Viata agitata, nesiguranta, tensiunea nervoasa acumulata din conflicte de tot felul, hrana de proasta calitate, aerul poluat si apa contaminata chimic ori bacteriologic, excesele legate de alcool si tutun, ignorarea unui regim corect de refacere fizica si psihica, toate acestea prejudiciaza in mod sistematic organismul, iar prin cumulare devin o piedica majora in atingerea varstei la care omul ar putea spera sa ajunga prin resursele sale genetice.

Traim intr-un mediu parca facut anume sa ne scurteze viata; in plus, exista nenumarate dovezi ca ne si complacem in el. Schimbarea mediului si restructurarea propriilor obisnuinte presupun, bineinteles, preocupare continua si efort, dar ele reprezinta conditii esentiale pentru lansarea intr-o cursa lunga, in varianta optima a destinului individual.

Cursa aceasta, afirma gerontologii, e la indemana oricui. Ramane de vazut cine are dorinta, vointa si puterea de a se antrena in ea, iesind din comoditati tentante si transformandu-si slabiciunile proprii in virtuti. Prin tratamente de specialitate, medicina contribuie si ea, decisiv, la atingerea obiectivului amintit.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *